...ca sa stiu ce spun. ca s-o spun nu din adancul unei fiintze flamande, ci al uneia satule, epuizate si fermecate, care si-a iesit din corp si l-a vazut desfigurat de placere, in zbor deasupra lui.
mi se lichefiaza oasele, pivotez, ma sucesc shi ma rasucesc cu genunchii lipitzi dureros, umerii trag spre urechi, coatele trag spre sholduri, venele trag spre piept, nu-mi simt bocancii, las berea, las tzigara, vreau sa ma incordez pana la implozie, vreau sa ma cuprind pana ma rup in doua, vreau sa flirtez cu alte galaxii, sunt serpoaica rasarind din propria incolacire pe note flaut, mai sus, mai mult... e o senzatie de care nu pot si nu vreau sa scap. o senzatie omeneshte imposibil de dus la infinit. o senzatie clara de distilare. scad, ma micshorez si ma concentrez, in timp ce ma inaltz in aburi, ma condensez si curg. curg ca aluatul de clatita in tigaie, ard, sfarai, ma coagulez. carnea imi explodeaza prin piele. ma segreg in constientza si inconstientza, in exacerbare a simtzurilor si uitare... e un univers al nostru... care noi? nu stiu, dar nu ma simt deloc singura. cadrul se estompeaza cu ultimul meu gand coerent: fumul asta sigur e de opiu...
daca atzi simtit asta macar o data, lasati-va de cautat vopseaua perfecta sau iubirea adevarata. haidem la blazzaj.
mi se lichefiaza oasele, pivotez, ma sucesc shi ma rasucesc cu genunchii lipitzi dureros, umerii trag spre urechi, coatele trag spre sholduri, venele trag spre piept, nu-mi simt bocancii, las berea, las tzigara, vreau sa ma incordez pana la implozie, vreau sa ma cuprind pana ma rup in doua, vreau sa flirtez cu alte galaxii, sunt serpoaica rasarind din propria incolacire pe note flaut, mai sus, mai mult... e o senzatie de care nu pot si nu vreau sa scap. o senzatie omeneshte imposibil de dus la infinit. o senzatie clara de distilare. scad, ma micshorez si ma concentrez, in timp ce ma inaltz in aburi, ma condensez si curg. curg ca aluatul de clatita in tigaie, ard, sfarai, ma coagulez. carnea imi explodeaza prin piele. ma segreg in constientza si inconstientza, in exacerbare a simtzurilor si uitare... e un univers al nostru... care noi? nu stiu, dar nu ma simt deloc singura. cadrul se estompeaza cu ultimul meu gand coerent: fumul asta sigur e de opiu...
daca atzi simtit asta macar o data, lasati-va de cautat vopseaua perfecta sau iubirea adevarata. haidem la blazzaj.
2 Comments:
:)
that was a comment:)
Post a Comment
<< Home