intr-una din diminetzile trecute, mi-a venit subit sa-l ascult. era pe primul cd din teancul de 20. nu mai eram sub impresia casetei video vazute acum ceva ani, cand am zis: "asta numesc ei opera rock"? nu simteam ca am sa-mi pierd rabdarea dupa ce pigulesc "everything's alright", "herod's song" si "superstar". i-am dat drumul si m-a inghitit ca balena un val cu plancton. niciodata inainte nu sesizasem ce intreg perfect formeaza cantecele, ce frumos curge actiunea, ce crima e sa dai shuffle. si niciodata n-am sa ma opresc din a trambitza ce inteligent e scrisa opera asta, ce colorat suna muzica si ce bine ii vine libretul. si da, e opera rock. rock de late sixties-early seventies. groovy. ce bas, ce cor gospel, ce zbierete de ian gillan.
ma imaginam in scaunul papal, un moshulica sceptic cu cipilica alba a carui revolta de aparator al scripturii face fasssss... care vede ca nu-i nimic blasfemic in toata treaba. care vede ca biblia e urmarita cu fidelitate gratzioasa. care vede ca abordarea lui isus ca superstarul vremii lui, adorat si apoi demolat de fani, cum a patzit-o si michael jackson, la mila opiniei publice, e chiar una desteapta. care vede ca aria din gradina ghetsimani e sfasietoare. care vede ca n-are ce excomunica, ci ce binecuvanta. si mai ca-mi dadeau lacrimile de mandrie.
totusi, daca vaticanul a vazut filmul din '73, a vazut ca isus un ted neely emaciat care canta printre dintzi, cam penibil tocmai prin lipsa de patos, vitregind dramatismul unor bucatzi cu schelalaieli menite sa arate ca e roacher si nu tenor de opera. si un irod gras si scarbos. desi glenn carter nu e incarnarea imaginii mele despre isus, nu se teme sa se eviscereze, sa ia note de soprana, sa explodeze de expresivitate. iar rik mayall e delicios de corvaxian. nimeni nu-l bate.
asadar, cu exceptzia uverturii pe care n-am gasit-o, iata "jesus christ superstar" (2000):
heaven on their minds
what's the buzz/ mystifying
everything's alright
jesus must die
hosanna
simon zealotes/ poor jerusalem
pilate's dream
the temple
i don't know how to love him
damned for all time/ blood money
the last supper
gethsemane (i only want to say)
the arrest/ peter's denial/ pilate and christ
king herod's song
could we start again please?
judas' death
trial before pilate/ 39 lashes
superstar
crucifixion
john nineteen: forty-one
recomand aria din ghetsimani si aria lui irod.
ma imaginam in scaunul papal, un moshulica sceptic cu cipilica alba a carui revolta de aparator al scripturii face fasssss... care vede ca nu-i nimic blasfemic in toata treaba. care vede ca biblia e urmarita cu fidelitate gratzioasa. care vede ca abordarea lui isus ca superstarul vremii lui, adorat si apoi demolat de fani, cum a patzit-o si michael jackson, la mila opiniei publice, e chiar una desteapta. care vede ca aria din gradina ghetsimani e sfasietoare. care vede ca n-are ce excomunica, ci ce binecuvanta. si mai ca-mi dadeau lacrimile de mandrie.
totusi, daca vaticanul a vazut filmul din '73, a vazut ca isus un ted neely emaciat care canta printre dintzi, cam penibil tocmai prin lipsa de patos, vitregind dramatismul unor bucatzi cu schelalaieli menite sa arate ca e roacher si nu tenor de opera. si un irod gras si scarbos. desi glenn carter nu e incarnarea imaginii mele despre isus, nu se teme sa se eviscereze, sa ia note de soprana, sa explodeze de expresivitate. iar rik mayall e delicios de corvaxian. nimeni nu-l bate.
asadar, cu exceptzia uverturii pe care n-am gasit-o, iata "jesus christ superstar" (2000):
heaven on their minds
what's the buzz/ mystifying
everything's alright
jesus must die
hosanna
simon zealotes/ poor jerusalem
pilate's dream
the temple
i don't know how to love him
damned for all time/ blood money
the last supper
gethsemane (i only want to say)
the arrest/ peter's denial/ pilate and christ
king herod's song
could we start again please?
judas' death
trial before pilate/ 39 lashes
superstar
crucifixion
john nineteen: forty-one
recomand aria din ghetsimani si aria lui irod.
