am gasit paulo bellinati. trilurile jucaushe ale corzilor lui ma duc la seara rece de pe malul rinului, cand radu ne hranea cu ciocolata si ne canta la chitara pana ii inghetau degetele. nu l-am mai vazut nici macar o data dupa despartirea de la autocar. nu stiu ce mai face piciul asta de 15 ani, modest si ghidush. copil inca. ne luam haine, isi lua partituri. mi-e dor sa-l aud. asa ca am cautat si am gasit paulo bellinati.am gasit si moya brennan. si tremurul nepamantesc al vocii ei m-a dus pe marienfeld, in mijlocul unei mari de oameni, pe luntrea mea mica, izoprenul. lasandu-mi corpul frant de cei 20, ba 25, ba inca unul care se transforma-n trei si inca patru kilometri cu casutza-n spate sa curga in pamant... scaldat in soare... cu muzica perfecta in urechi. de o perfectiune care nu ma lasa sa cad in inertie, de teama ca are sa treaca fara sa-mi umple toata fiinta. din ce lume vine vocea asta? ma intrebam. francezul, africanul, filipinezul in jurul meu, pe 0.5x1.5-ul lor de burete. mancand din pachete ca al meu, rasfoind brosuri ca a mea, purtand baticuri ca al meu. graiurile unei mari de oameni convergand spre cer, impletite, ca un vrej. o mare de oameni si cer. si steaguri.i'm not afraid to learn your ways
under your wing, in your perfect time
si folia de plastic, si roua, si ploaia, si sacul de dormit, si papa, si noroiul, si lumanarile, si micutza frantzuzoaica ondulata, si preotul la care m-am rastit pe romaneste, si merele cum n-am mancat in viatza mea, si linistea, si rasplata din lacrimi, si lumanarile, si linistea, si isus, si ecranele, si stelele, si lumanarie...
si tonul ala prea picant, si atmosfera de auschwitz de la scoala, si barfa columbienilor, si omorul de la trenurile din bonn, si cina laolalta care ne-a salvat sufletele, si fata din mexic cu accent american desavarsit, si sora cornelia dezolata, si criza mea obosita de isterie crunta, si cartonashele cu breakfast-lunch-dinner, si inghesuiala pagana din dom, si turnul panoramic din dusseldorf, si inghetzata pe iarba in koln, si grupurile de italieni si polonezi si chillieni cu care ne salutam in gura mare, si libertatea, si voia buna, si berea, si drapelul tricolor pe umarul lui john, si neimportantza destinatiei, ciao, italia, si sentimentul ca stim perfect unde suntem cat timp ne inconjoara bleu-ul omniprezent al pelerinilor ca noi, si sentimentul ca nici nu conteaza, da ma, ce tare, suntem pelerini, si unica grija sa fim pe langa un camion cu mancare la ora unu, si bisericutza cu marmura neagra si floarea-soarelui in care eu am intrebat si isus a raspuns. si petra, si parul ei blond, si romana ei dragalasha, si gradina ei verde, ce verde e germania, dealurile, campiile, si prietenul ei roman cvasimanelist, si belsugul coplesitor de la masa lor, si privelistea esslingen-ului, si arsenium in top, si painea cu alune si stafide, si punkerii roz cu mov de la metroul din stuttgart, si sonoritatea straniu draga a numelui baltmanzweiler, si flautul si vitraliile si rugaciunile in germana...
si toate chitarele dezacordate, si toate vocile dogite, cu mic, cu mare, intr-un "trecetzi batalioane" de o subversivitate inocenta, inconstienta, vesela in vama la unguri.
sora cornelia a gasit ce cauta. eu am ramas cu dureri lombare cronice de la autocar. si am povestit in jack, tragand din tzigara, ca l-am descoperit pe dumnezeu. credeau ca glumesc. ce generatie.